Muzica la nuntă

Unul dintre cele mai importante aspecte de la nuntă este muzica. Oamenii poate vor uita ce flori ai ales, ce model de rochie ai purtat, însă nu vor uita niciodată cât de bine s-au distrat. Și cum te poți distra la o nuntă dacă nu pe ringul de dans. Când vei începe să te gândești cum să alegi muzica pentru nuntă, cu siguranță te vei gândi inițial ce muzică vă place vouă, însă va trebui să te gândesți (măcar puțin) și la restul invitaților. Formație sau DJ?

DJ

Este mult mai potrivit pentru o nuntă mai mică și costurile fiind mult mai mici. De asemenea, DJ-ul este varianta ideală și în cazul în care vă doriți mai multe stiluri muzicale, iar dacă este și MC și va interacționa cu invitații sigur va ieși o super petrecere.

Formația

Muzica live va fi mult mai apreciată, calitatea sunetului este mult mai bună, iar dacă este una din formațiile pe care voi le apreciați, sentimentul de a cânta pentru voi o sa fie uimitor. Costurile însă sunt ceva mai mari. Dacă alegeți o formație este important să vă asigurați că pot cânta mai multe genuri muzicale și că există și un DJ în formație, astfel încât în pauzele formației să nu se folosească de un playlist și scena să rămână goală. Indiferent dacă alegerea este DJ sau formație trebuie să vă documentați înainte. Sigur că varianta ideală și cea mai simplă este să îi fi auzit la o altă nuntă, însă dacă nu sunteți în situația respectivă citiți recenzii, formația asultați-o live înainte de a semna, cereți detalii despre program (să nu aflați ulterior că au un moment țigănesc/latino în program pe care voi nu vi-l doriți și la care nu vor să renunțe) și bineînțeles cereți detalii despre plată. Cereți detalii și despre scenă și lumini, dacă se ocupă ei de aceste aspecte și dacă presupun costuri suplimentare.

O variantă de mijloc ar fi DJ și formație, în cazul în care vrei neapărat să cânte trupa voastră preferată sau cineva cunoscut, care are un program artistic mai scurt (de obicei 2 reprize de câte 45 min) și atunci puteți opta pentru un DJ si un moment live mai special. Sfatul este să discutați cu ei și live, să îi cunoașteți, să îi ascultați și să fiți siguri că puteți colabora frumos cu ei, astfel încât fiecare furnizor să știe exact ce are de făcut în ziua nunții, cum să se descurce dacă apar ceva probleme și voi să vă bucurați de ziua voastră specială.